Oameni

Mulțumesc, merci

Ai fost băiatul perfect parcă apărut chiar din visele mele, dar încă o dată m-am convins că prima impresie înșeală și nu că m-ai impresionat prin corpul tău am stat un pic lângă tine am văzut cum gândești și care sunt prioritățile tale în viață și parcă vedeam persoana care poate să mă completeze și treceam peste toate neajunsurile tale, dar oricum o persoană o descoperi în timp și poate poți să stai cu ea și o veșnicie și parcă nu ai cunoaște totul despre ea, eu am ajuns să văd cine ești cu adevărat mai devreme și mă bucur de acest lucru, îți mulțumesc într-un oarecare mod. M-ai făcut să văd frumosul și în urât, dar eu nu sunt ca tine și deja simt că nu poți să mă completezi așa cum vreau eu. Ai fost o experiență frumoasă din viața mea și încă ești dar deja o să te privesc cu alți ochii, m-ai învățat ca să pun prioritate pe unele lucruri, și ultimul lucru pe care m-ai învățat e să spun „mulțumesc”.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply